„Dosarul transferurilor” a consemnat ieri o nouă înfățișare la Tribunalul Municipiului București. Pe rând, Cristi Borcea, Mihai Stoica sau frații Victor și Ioan Becali și-au făcut apariția în clădirea TMB. Și au venit acolo ca să râdă mult.
„Frate, când vin ăștia, e cea mai mare caterincă. Eu abia aștept datele de judecată, ca să mor de râs”, spune zâmbind unul dintre paznici. Și așa a și fost ieri! Pe hol, Gică Popescu și Victor Becali discută relaxați. Impresarul jonglează cu cheia mașinii personale în mână, dar, într-o clipă de neatenție, o scapă pe podea. Prilejul perfect pentru prima farsă. „Baciul” preia cheia cu piciorul stâng și încearcă un dribling scurt pe lângă Becali. Acesta din urmă încearcă un tackling din picioare, dar nu reușește să-și recupereze cheia. Totul pare o joacă de puști, chiar dacă s-au aflat acolo pentru a evita o condamnare penală.
„Doamnă, vă dau Rapidul pe un leu!”
În sala de judecată, George Copos a fost singurul fără chef de poante. Preocupat și sobru, patronul din Giulești îi explica unei funcționare cât de grea este viața de milionar: „Doamnă, nu mai spuneți că se câștigă bani din fotbal, că nu e așa! Dacă-mi dați acum 1 leu, vă dau dreptul de proprietate asupra clubului! Eu plătesc 10 milioane de euro taxe către stat anual! În momentul acesta pierd bani”, se lamentează Copos, care e acoperit brusc de vocea lui Cristi Borcea: „Uite-l, mă, pe Copos, nici aici nu termină cu astea ale lui. Gata, băi, George!”.
Dintre cei opt inculpați în „Dosarul transferurilor”, ieri a lipsit doar Jean Pădureanu, dar gașca ce se reunește ocazional la TMB îl așteaptă cu nerăbdare la următoarea înfățișare. Și probabil cu noi glume.
„Eu vreau să se judece! E o pierdere de timp și de bani. Vreau să se judece odată!”, George Copos, finanțator Rapid
Judecătorii au amânat începerea audierilor în „Dosarul transferurilor, din cauza unei lipse de procedură. Următorul termen a fost fixat pentru 28 octombrie. Inculpați sunt: frații Becali, Gigi Nețoiu, Mihai Stoica, Cristi Borcea, George Copos, Gică Popescu și Jean Pădureanu
23 de amânări a înregistrat până acum procesul din „Dosarul transferurilor”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER